Între zidurile vechi o lume nouă

Livia Pleşca lucrează ca arhitect şi designer de interior şi este absolventă a Facultății de Arhitectura G. M. Cantacuzino din Iaşi. Pe lângă arhitectură însă, a învățat că poate exista creativ la întretăierea domeniilor: Livia fotografiază cu dedicare interioare, locuri dragi sau recent descoperite, scrie povești despre cum se nasc locuințele proiectate de ea, realizează colaje și caută să creeze punți între oameni și design.

Livia Pleşca works as an architect and interior designer and she is a graduate from Faculty of Architecture ”G.M. Cantacuzino ”from Iași. But besides architecture, Livia learned along the way that she can be a creative professional at the crossroad of multiple fields: she photographs with dedication interior spaces, places she holds dear or just discovered, writes stories about how the houses she design come to life, creates collages and wants to bring people and design closer.

Viața este plină de culoare în Cetatea Alba Carolina. Tinerii și bătrânii deopotrivă transformă acest loc aproape dispărut în ”acasă” al lor, unde participă la activități în aer liber, plimbări melancolice și vizitează vestigiile istorice. Tot ceea ce aveau nevoie oamenii exista deja acolo de sute de ani, acel genius loci al cetății, oferind protecție și grijă față de bunăstarea locuitorilor săi, ceva ce regăsim în toate proiectele de amenajare urbană de succes. Când am pășit în fortăreață am trăit imediat sentimentul de adăpostire, de învăluire a propriei ființe cu zidurile protectoare de cărămidă roșie, diviziunea frustă între interiorul fortăreței, un loc de sine stătător, și orașul din afară, celălalt, necunoscutul. Și era liniște și pace și totuși un sentiment curios de anticipare tensionată, probabil pentru că simțim aproape visceral forța de compresie incredibilă pe care o suportă zidurile înalte de sprijin, din spatele cărora dealul își arată maiestuos coroana de iarbă. Când deschizi porțile cu generozitate, oamenii vin și locuiesc cu energie. Fortăreața Alba Carolina reprezintă un proiect deosebit prin care oamenii revendică un loc blocat în istorie, cu o funcțiune care nu mai există. La cel mai înalt nivel, ne arată cum intervențiile minimale au putere să ne apropie de trecut și, în același timp, să ne facă să medităm la cum ne-am dori să trăim în orașele noastre și ce am putea schimba ca să simțim că acel genius loci al fortăreței ne este aproape.